Societate

Orașul din Gorj, devenit stațiune de interes național. Ce spune primarul

Orașul Novaci și partea din zona Rânca pe care o administrează au primit statutul de stațiune de interes național printr-o hotărâre de guvern aprobată la sfârșitul săptămânii trecute.

Primarul Dumitru Leuștean consideră că statutul primit de orașul Novaci va propulsa economic zona. Unul dintre avantajele importante este că autoritățile locale vor putea accesa mai ușor fonduri guvernamentale și europene pentru dezvoltare. Dumitru Leuștean anunță că, în oraș, va fi constituit un hotel cu 120 de camere, piscină și SPA.

 „Cred că este benefic, în sensul că vom continua să atragem mai multe fonduri europene și, în special, pe turism, pe cultură, în sensul că poate cu ce înseamnă utilitățile și dotările din localitate suntem pe aproape. Obiectivul nostru principal de aici înainte este turismul. Și în acest scop ne gândim să creștem numărul pensiunilor, hotelurilor. Deja avem o autorizație emisă pentru un hotel de 120 de camere, cu toate cele, mă refer anexe, de la piscină, centrul spa, organizările de evenimente în toate sezoanele, chiar aici, în Novaci, și plus la cele care sunt autorizate de Ministerul Turismului, respectiv de Agenția de Turism, din cadrul Ministerului Economiei, care au trecut de 60 de locații și vreau să spun că sunt într-o continuă creștere aceste avize și solicitări. Vă dați seama că obiectivul principal este Rânca, fiindcă Novaci pot să spun că merge de la sine, să zic, toate aceste activități. Îmi doresc extinderea domeniilor schiabile, avem deja niște lucruri conceptuale privind această activitate, îmi doresc transportul pe cablu și multe alte investiții în zonă. Mi-aș dori ca și privatul din Rânca să fie alături de noi și să putem să cuplăm, în așa fel încât Rânca să devină ceva ce ne-am dorit, cum mulți spun, o perlă a regiunii Olteniei”, spune edilul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button