TRAGEDIE PE ȘOSEA, lângă Gorj! Un bărbat a murit după ce căruța în care se afla a fost spulberată de un autoturism

Un grav accident rutier petrecut seara trecută pe DJ 606, în județul Dolj, a avut un deznodământ tragic. Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au ajuns la spital după impactul violent dintre un autoturism și o căruță.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 22:08, în afara localității Predești. Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, o femeie în vârstă de 39 de ani, din comuna Pleșoi, conducea un autoturism pe DJ 606 când a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală care circula pe același sens de mers.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferița nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de căruța nesemnalizată corespunzător, condusă de un bărbat de 48 de ani din comuna Predești.
Impactul a fost devastator. Conducătorul vehiculului cu tracțiune animală a suferit răni extrem de grave și, din păcate, a decedat în ambulanță, în timp ce era transportat către spital.
În căruță se mai aflau un tânăr de 17 ani și un bărbat de 28 de ani, care au fost răniți și transportați la unități medicale pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au testat-o pe femeia aflată la volan cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii tragediei.





