News

Tragedie în prima zi de Paște! Femeie spulberată de tren

Prima zi de Paște s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru o familie, după ce o femeie și-a pierdut viața în urma unui accident feroviar cumplit.

Potrivit informațiilor apărute în presă, tragedia s-a produs duminică, în jurul orei 12:52, pe linia de cale ferată București–Constanța, între localitățile Valu lui Traian și Basarabi. Victima, o femeie de aproximativ 70 de ani, a fost lovită în plin de trenul RE 11080, operat de Regio Călători. 

Impactul a fost devastator, iar echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Medicii au constatat decesul pe loc, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața. 

În urma accidentului, traficul feroviar a fost complet blocat temporar pe ambele fire de circulație, pentru a permite intervenția echipajelor și desfășurarea cercetărilor. Mai multe trenuri au fost oprite în stații, inclusiv un tren InterRegio care a rămas în așteptare până la finalizarea investigațiilor. 

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button