NewsȘtiri

Tragedie în Italia: Muncitor din Târgu Jiu zdrobit de motostivuitor la locul de muncă! FOTO

Un accident de muncă șocant a avut loc marți, 31 martie 2026, în localitatea Angiari, provincia Verona, Italia, în urma căruia a decedat Ovidiu Nistor, un muncitor român originar din Târgu Jiu, în vârstă de 57 de ani.

Potrivit presei locale, victima a rămas prinsă sub motostivuitorul pe care îl manevra într-o platformă exterioară a companiei Stena Recycling, iar intervenția echipajelor de salvare – inclusiv pompieri, personal medical și elicopter – nu a mai putut salva viața bărbatului. Primele verificări arată că utilajul s-a răsturnat, iar platforma era goală, neexistând martori direcți ai incidentului.

Compania a transmis un comunicat oficial prin directorul general, Giuseppe Piardi, în care și-a exprimat durerea și apropierea față de familia angajatului, precizând că va colabora cu autoritățile pentru a clarifica împrejurările tragediei. În același timp, se arată că utilajul condus de un alt angajat, aflat la volanul unui excavator, a lovit motostivuitorul, provocând răsturnarea acestuia.

În urma tragediei, activitatea de la Angiari a fost redusă, iar fabrica a rămas deschisă doar pentru operațiunile esențiale de încărcare și descărcare. Stena Recycling a subliniat că siguranța la locul de muncă este prioritară și că toate procedurile respectă protocoale stricte de securitate.

Accidentul a provocat reacții puternice din partea sindicatelor. Uilm Verona a anunțat o grevă de patru ore, iar secretarii generali Roberto Toigo și Giampaolo Veghini au condamnat moartea ca fiind o tragedie evitabilă, subliniind necesitatea ca siguranța angajaților să devină o prioritate reală și constantă.

Ovidiu Nistor este astfel încă o victimă a accidentelor de muncă în Europa, iar familia, prietenii și comunitatea gorjeană sunt îndoliați de pierderea sa.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button