Tragedie în Italia: Ion, lovit mortal de un Audi condus de un bătrân de 84 de ani, în timp ce își aștepta mama

Un bărbat de 48 de ani originar din Republica Moldova, numit Ion Musteață, domiciliat în Cavriana, provincia Mantova, și-a găsit sfârșitul vineri, 26 septembrie 2025, în localitatea Monzambano, după ce a fost lovit frontal de un autoturism condus de un șofer de 84 de ani din Sommacampagna, transmite presa din diaspora.
Incidentul s-a produs în jurul orei 14:00, într-o parcare situată între strada Valeggio și strada Guglielmo Marconi. Se pare că șoferul octogenar a încercat să parcheze, dar a comis o manevră greșită, confundând accelerația cu ambreiajul, ceea ce a dus la deplasarea bruscă a mașinii.
Ion Musteață se afla în apropierea unui magazin, pe o treaptă, lângă un centru estetic, unde își aștepta mama, când a fost proiectat în față de mașină și apoi strivit între vehicul și o coloană de susținere. Impactul a fost fatal victima a decedat instantaneu.
La fața locului au intervenit Poliția Locală, Carabinierii, pompierii și echipajele medicale 118, însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea victimei.
Șoferul de 84 de ani a rămas în stare de șoc. Forțele de ordine au început deja investigațiile, efectuând măsurători și verificări, pentru a stabili exact dinamica accidentului.
Ion lasă în urmă multă durere, mama și sora sa sunt devastate. Bărbatul era un pasionat de sport, a fost campion regional și provincial la tenis de masă, categoria specială.





