News

Tragedie de nedescris. Doi frățiori s-au înecat într-un canal

La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 16:25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar fi căzut într-un râu din apropierea locuinței din localitatea Chirpăr.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre o minoră de 6 ani, din localitatea Chirpăr, care a fost extrasă din apă, însă din nefericire, echipajele medicale au fost nevoite sa declare decesul acesteia.

Întrucât, din informațiile obținute de către polițiști a rezultat că fetița era însoțită de către un alt minor, în vârstă de 9 ani, care nu a fost găsit în zonă, s-au declanșat verificări de urgență în vederea găsirii băiatului.

În urma verificărilor efectuate, minorul de 9 ani a fost găsit, însă din păcate echipajele medicale au declarat decesul acestuia. Trupul a fost extras din apă.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul celor doi minori, a informat IPJ Sibiu.

Cei doi copilași erau frați.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button