Tragedie cumplită! Un tânăr moldovean de doar 22 de ani a murit după o cădere de peste 200 de metri. Trupul său, găsit cu drona
O excursie pe munte s-a transformat într-o tragedie pentru un tânăr de doar 22 de ani, originar din Republica Moldova și stabilit în Italia. Andrea Mămăligă a plecat singur pe munte, însă nu a mai revenit acasă. După ore întregi de căutări, trupul său a fost localizat cu ajutorul unei drone, într-o zonă extrem de greu accesibilă.

Potrivit Corriere del Veneto, Andrea Mămăligă, în vârstă de 22 de ani, locuia în Saonara, provincia Padova. Tânărul plecase sâmbătă, 29 august, către traseul de via ferrata Vajo Scuro, din Grupul Fumante, în Prealpii Vicentine. Intenționa să parcurgă traseul și să înnopteze la un refugiu.
Pentru că nu a mai ajuns acasă și nu a putut fi contactat, familia a alertat autoritățile în seara zilei de duminică, 30 august. Mașina lui Andrea a fost găsită parcată în apropiere de Rifugio Battisti, iar acest lucru a determinat declanșarea unei ample operațiuni de căutare.
La misiune au participat salvamontiști din Recoaro-Valdagno, Schio și Arsiero, salvatori ai Gărzii Financiare, pompieri și carabinieri. În căutări a fost implicat și un elicopter venit de la Veneția, dotat cu un dispozitiv de localizare a telefoanelor mobile.
După mai multe ore în care salvatorii au verificat zona fără rezultat, un alt excursionist le-a spus autorităților că, în ziua precedentă, găsise mai multe obiecte pe traseul Vajo Scuro. Le luase cu el, crezând că fuseseră abandonate.
După ce a aflat despre dispariția lui Andrea, bărbatul a contactat autoritățile și a predat informațiile care i-au ajutat pe salvatori să restrângă zona de căutare.
Echipele s-au concentrat asupra părții inferioare a primului segment al traseului. Salvatorii au coborât pe peretele abrupt și au găsit, pe rând, mai multe obiecte care îi aparțineau tânărului.
În cele din urmă, o dronă folosită pentru supravegherea terenului accidentat a localizat trupul neînsuflețit. Coordonatele au fost transmise echipajului aerian, iar trupul lui Andrea a fost recuperat cu elicopterul și transportat la baza de lângă Rifugio Battisti.
Primele informații indică faptul că tânărul ar fi căzut la scurt timp după ce a început urcarea pe via ferrata, prăbușindu-se de la o înălțime de peste 200 de metri. Circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia urmează însă să fie stabilite.
Vestea morții lui Andrea a provocat durere și în comunitatea moldovenilor din Italia. Asociația de Promovare Socială Ca’Noi APS a transmis un mesaj de condoleanțe familiei.
„Întreaga comunitate de moldoveni din Italia este profund întristată de pierderea tragică a tânărului Andrea Mamaliga, în vârstă de doar 22 de ani, din Saonara, provincia Padova”, a transmis asociația, care a exprimat condoleanțe părinților, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut.





