Tragedie cumplită! O fată de 15 ani a murit carbonizată
Sfârșit tragic pentru o adolescentă de numai 15 ani, care și-a pierdut viața într-un incendiu devastator izbucnit miercuri seară într-o locuință din localitatea Ilișești, județul Suceava.
Flăcările au cuprins rapid casa, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii militari, alături de echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Ilișești și Ciprian Porumbescu. Cinci autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD au fost mobilizate pentru lichidarea incendiului.
Din păcate, după stingerea focului, salvatorii au făcut o descoperire cutremurătoare. În interiorul locuinței a fost găsit trupul carbonizat al unei fete în vârstă de 15 ani.
Incendiul a distrus complet casa principală, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. O a doua locuință aflată pe aceeași proprietate a fost afectată parțial, însă intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor și a salvat o parte din bunuri.
Primele cercetări indică drept cauză probabilă a incendiului un conductor electric defect, care ar fi generat un scurtcircuit. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.






