
O tânără de 19 ani din Bărbătești trăiește un coșmar de luni întregi după ce fostul ei concubin, tot de 19 ani, a transformat despărțirea într-un adevărat calvar. După amenințări cu moartea și lovituri în plină stradă, polițiștii au emis al treilea ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului și au deschis dosar penal pentru violență în familie și amenințare.
“La data de 30 iulie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Bărbătești au fost sesizați, prin plângere, de o tânără de 19 ani, din localitate, împotriva concubinului său, de aceeași vârstă, din comuna Plopșoru, în care a menționat că, în jurul orei 16:00, a fost contactată telefonic de acesta și amenințată cu moartea.
De asemenea, tânăra a mai precizat că, în urmă cu o lună și jumătate, a încheiat relația de concubinaj cu acesta, iar acum aproximativ trei săptămâni, s-a întâlnit inopinat cu el, pe raza satului Cocoreni, din comuna Bâlteni, împrejurare în care acesta a lovit-o cu picioarele, însă nu a anunțat poliția.
S-a întocmit formularul de evaluare a riscului, în urma căruia a reieșit un risc iminent și a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului.
În urma verificării în bazele de date, a reieșit faptul că între cei doi concubini au mai fost emise două ordine de protecție provizorii, la data de 07.04.2025 și 14.06.2025 și că, la nivelul Poliției Orașului Târgu Cărbunești nu există un istoric privind plângerile penale dintre cele două persoane.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și amenințare”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





