Un scandal violent, petrecut în urmă cu un an într-o sală de jocuri din Târgu Jiu, și-a găsit deznodământul în instanță. Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat, pe 9 aprilie 2026, sentințe în cazul care a șocat opinia publică.
Protagoniștii, Denisa Nedelcu și Alis Suchici, au fost condamnați după un episod violent petrecut în noaptea de 6 spre 7 aprilie 2025.
Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 34 de ani a ajuns la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu cu răni provocate prin înjunghiere, acuzând-o pe fosta concubină că l-a atacat cu un cuțit, pe fondul geloziei și al unor conflicte mai vechi. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 03:00, într-o sală de jocuri de pe strada 9 Mai.
Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii au confirmat ulterior agresiunea. Deși exista un risc iminent, bărbatul a refuzat inițial emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Ulterior, însă, acesta a ajuns chiar să încalce un ordin de protecție emis de instanță, apropiindu-se de fosta parteneră.
Decizia instanței a venit cu pedepse diferite pentru cei doi. Alis Suchici a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, pentru încălcarea ordinului de protecție și pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Mai mult, judecătorii au revocat o pedeapsă anterioară cu suspendare, ceea ce a dus la o condamnare finală cu executare în regim de detenție.
De cealaltă parte, Denisa Nedelcu a fost condamnată la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare, pentru lovire sau alte violențe și port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Aceasta va fi supravegheată pe o perioadă de peste doi ani și va trebui să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, fie în cadrul Primăriei comunei Bălești, fie la Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” din Ceauru.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.






