News

Tânăr român de 17 ani, mort în Austria!

Un grav accident rutier a avut loc miercuri după-amiază, 31 iulie, în jurul orei 15:40, pe drumul LB26, în localitatea St. Egyden am Steinfeld, în apropiere de Neunkirchen, Austria. Incidentul s-a soldat cu moartea unui tânăr de 17 ani, cetățean român.

Conform autorităților, un tânăr român în vârstă de 21 de ani conducea un autoturism BMW 320D pe drumul LB26, venind din direcția Puchberg am Schneeberg și îndreptându-se spre Wiener Neustadt. În mașină se aflau doi pasageri, ambii de 17 ani, tot cetățeni români.

Din primele investigații reiese că accidentul a fost cauzat de viteza excesivă. Șoferul a pierdut controlul vehiculului, care a ieșit de pe carosabil și a derapat aproximativ 200 de metri, înainte de a se izbi violent cu partea laterală de un zid al capelei Johannes.

În urma impactului, unul dintre tinerii de 17 ani, care se afla pe scaunul din dreapta-față, a rămas încarcerat în vehicul. Echipajele de intervenție ale pompierilor voluntari au reușit să-l elibereze din mașină, însă, din păcate, tânărul a decedat la fața locului din cauza rănilor grave, în ciuda eforturilor depuse de echipa medicală de urgență.

Al doilea pasager de 17 ani, aflat pe bancheta din spate, a fost transportat cu un elicopter de salvare la spitalul din Wiener Neustadt. Șoferul a fost și el transportat la aceeași unitate medicală cu ajutorul unei ambulanțe. Ambii au suferit răni ușoare în urma accidentului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button