Ce au descoperit cei de la Apele Române la Bâlteni, Gorj! Amendă uriașă aplicată
O stație de spălare–sortare a agregatelor minerale din comuna Bâlteni, județul Gorj, a fost amendată de inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Jiu, după ce au fost descoperite nereguli grave privind respectarea condițiilor impuse prin Autorizația de Gospodărire a Apelor.
În urma controlului efectuat în teren, inspectorii au stabilit că operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în actul de reglementare, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 35.000 de lei, conform Legii Apelor nr. 107/1996.
Reprezentanții ABA Jiu subliniază că respectarea autorizațiilor este esențială pentru protejarea resurselor de apă, atât subterane, cât și de suprafață, precum și pentru funcționarea în siguranță a activităților industriale din zonă.
Instituția anunță că va continua verificările în teren și va dispune măsuri legale ori de câte ori situațiile identificate o impun.






