SJU Târgu Jiu a transmis un comunicat de presă referitor la cazul pacientului I.V. internat vreme de 22 de zile, în Secția Neurologie. Cazul pe larg aici!
„În legătură cu acuzațiile aduse în cazul pacientului I.V., care a fost internat vreme de 22 de zile, în Secția Neurologie și care a fost externat cu starea generală ameliorată precizăm următoarele:
-pacientul a fost internat în data de 16.01.2023 cu diagnostic neurologic, dar și cu alte comorbidități, dintre care amintim diabetul zaharat de tip II. Diagnosticul neurologic a fost confirmat de examenul CT efectuat la UPU; tot aici i s-au făcut pacientului și raze (Rx pulmonar), ecografie abdominală și analize medicale.
În urma examenului CT și consultului neurologic, medicii au decis să îl interneze în Secția Neurologie, acolo unde pacientul a urmat tratamentul indicat de medicul curant vreme de 22 de zile, cât a stat internat.
Pe data de 25.01.2023, pacientul a fost reevaluat CT-cerebral; de asemenea, pe perioada internării, a fost evaluat din punct de vedere diabetologic, neurologic, biologic (analize medicale), a urmat ședințe de recuperare neuromotorie (kinetoterapie). S-a început recuperarea pacientului prin mobilizare la marginea patului, apoi ridicare și mers cu sprijinul kinetoterapeutului.
Pe data de 01.02.2023 s-a repetat examenul CT cerebral care a arătat o evoluție favorabilă. S-a continuat tratamentul prescris și recuperarea neuromotorie (kinetoterapia). După ședințele de kinetoterapie din secție, s-a reușit mobilizarea pacientului (acesta a mers cu sprijin bilateral din partea kinetoterapeutului), având o evoluție favorabilă din punct de vedere neurologic.
Menționăm că recuperarea pacienților cu AVC este de durată și se efectuează în secțiile de specialitate ale spitalelor care tratează bolnavii cronici. Această recuperare neuromotorie se poate face, de exemplu, la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu, acolo unde sunt tratați pacienții cronici – aici existând Secția Recuperare Neurologică.
Spitalul Județean este unitate medicală de urgență, așa cum îi spune și denumirea; și aici sunt tratate afecțiunile acute, care sunt stabilizate.
Medicul curant a ținut legătura cu familia pe perioada internării, familia a fost înștiințată din timp că va urma externarea. Aparținătorii au fost mereu la curent cu starea pacientului, l-au vizitat în secție. Externarea s-a făcut de comun acord cu familia pacientului, nu a fost vorba despre externare la cerere. Aparținătorilor li s-a spus că pacientul va avea nevoie de recuperare neuromotorie, aspect precizat și în scrisoare medicală și biletul de externare.
Pacientul a fost internat vreme de 22 de zile și datorită efortului personalului medical din Secția Neurologie a SJU Târgu-Jiu a fost externat cu stare ameliorată.
În această dimineață, s-a luat legătura cu familia pacientului, cu fiica dumnealui, mai exact. Aceasta a transmis că plângerea nu a fost făcută de niciun membru al familiei I., căci familia nu are nemulțumiri. Un vecin a trimis fotografiile fără acordul familiei.
Considerăm că pacientul a fost foarte bine îngrijit în unitatea noastră medicală, a beneficiat de investigațiile necesare și de tratamentul prescris, dar și de consulturi interdisciplinare, fiind externat cu starea de sănătate ameliorată” , a transmis purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.