LifestyleNews

Actrița din Târgu Jiu, apariție spectaculoasă la un eveniment dedicat lui Constantin Brâncuși, la Roma! FOTO

Originară din Târgu Jiu, actrița Andreea Chirițescu continuă să impresioneze în Italia, acolo unde și-a construit o nouă etapă a vieții și carierei sale artistice. Stabilită de o perioadă în Peninsulă, gorjeanca a fost prezentă la unul dintre cele mai elegante evenimente culturale organizate de Ambasada României în Italia, dedicat marelui sculptor gorjean Constantin Brâncuși.

Actrița a publicat un mesaj emoționant după seara specială desfășurată la Roma, unde a avut loc lansarea parfumului „Originile Infinitului”, creație inspirată de universul artistic al lui Brâncuși și de simbolistica operei sale.

„Seara de aseară a fost mai mult decât o lansare. A fost o experiență senzorială, olfactivă și culturală construită cu o distincție rară”, a transmis Andreea Chirițescu pe rețelele de socializare.

Evenimentul a reunit personalități din zona artistică și diplomatică, într-un decor descris de actriță drept unul „sofisticat”, unde arta, emoția și parfumul s-au împletit într-un omagiu adus geniului românesc. Parfumul „Originile Infinitului”, creat de Izabela Bossi, a fost prezentat ca o extensie olfactivă a artei brâncușiene, fiecare notă fiind gândită pentru a reda puritatea și forța creației marelui sculptor.

Născută în Târgu Jiu, Andreea Chirițescu este absolventă a UNATC București și s-a remarcat pe scena Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, dar și în producții cinematografice și de televiziune. În ultimii ani, actrița și-a împărțit activitatea între România și Italia, fiind implicată în numeroase proiecte artistice.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button