Un tânăr de 23 de ani din Târgu Jiu, gata să-și găsească jumătatea în fața camerelor, alături de mama sa! FOTO
Stelian, un tânăr în vârstă de 23 de ani din Târgu Jiu, a intrat în sezonul 14 al emisiunii „Mireasa: Regatul Inimii”, hotărât să lase burlăcia în urmă și să-și găsească femeia alături de care să construiască o poveste de dragoste pe termen lung.

Prima ediție a noului sezon, difuzată luni, 17 august 2026, i-a adus în fața telespectatorilor pe primii concurenți dornici să-și găsească sufletul pereche. Printre aceștia se află și Stelian, originar din Târgu Jiu, care a pășit în casa „Mireasa” însoțit de mama sa, doamna Mihaela.
Tânărul are 23 de ani și spune că se simte pregătit pentru un pas important: căsătoria. A lucrat ca ospătar, iar acum își caută jumătatea și pare să aibă deja câteva criterii bine stabilite.
Stelian a dezvăluit că femeia ideală pentru el ar trebui să fie brunetă, atentă la felul în care se prezintă și, mai ales, suficient de matură încât să îl ajute să evolueze.
„Femeia perfectă pentru mine trebuie să fie puțin slăbuță, pentru că nici eu nu sunt. Îmi place o femeie care se machiază, se îmbracă bine, pentru că se respectă pe ea. Este un lucru foarte important”, a spus tânărul.
Iar lista nu se oprește aici. Stelian își dorește ca viitoarea parteneră să fie mai matură decât el, astfel încât să îl inspire și să îl „tragă spre bine”.
„Vreau să fie mai matură decât mine, să mă tragă înspre bine, de partea ei, și să își dorească să construască ceva pe termen lung”, a mai mărturisit concurentul.
La „Mireasa” a venit și mama tânărului, doamna Mihaela, care spune că va fi alături de fiul său și îi va oferi sfaturi atunci când va avea nevoie, însă nu intenționează să-i aleagă ea viitoarea soție.





