News

„Am obosit…” – strigătul sfâșietor al mamei micuței Ziana din Târgu Jiu după încă 6 zile de coșmar în spital


La doar câteva săptămâni după o intervenție chirurgicală extrem de dificilă, care a durat mai bine de opt ore, mama fetiței a revenit cu o nouă mărturisire emoționantă despre lupta grea pe care o duce copilul cu boala.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, femeia a vorbit deschis despre efectele devastatoare ale chimioterapiei intensive. Tratamentul, explică ea, este extrem de dur: 

”Bună, dragilor!

Tratamentul pentru cancer este unul atât de dur, fiecare celulă a Zianei moare şi trebuie să lupte apoi să reînvie!
Practic asta face această chimioterapie intensivă, omoară şi ce e bun şi ce e rău din tine, iar apoi Ziana cu corpul ei fragil, trebuie să repornească “motoarele” vieții.

Ce pot să zic? Am obosit… dar contează oare asta, când vezi că o mânuță de om e mai puternică decât tine şi suportă cu stoicism atâta durere? Din nou 6 zile internate din cauza febrei cauzată de chimio, fără zâmbete, fără cuvinte, multe lacrimi, nicio noapte dormită şi la capătul acestora a vorbit şi a zis: “tati te iubesc din tot sufletul meu”, pentru că tati a fost cu ea în aceste zile grele şi a contat mult!

Nu a fost o săptămână deloc uşoară, nu pot să vă mint! Poate ați observat că nu vă scriu în cele mai grele momente, ci după ce le depăşim, pentru că nu vreau să vă întristez, vreau să ştiți că suntem puternice, iar Ziana va fi învingătoarea de cancer!

Vă cuprindem şi vă mulțumim că sunteți”, a transmis mama Zianei. 

Comunitatea continuă să fie aproape de familie, iar fiecare mesaj și fiecare rugăciune devin o sursă de sprijin într-o luptă care, deși dură, este dusă cu o forță impresionantă de o fetiță devenită simbol al curajului.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button