News
Gorjul, sub cod galben de furtuni! ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Județul Gorj se află astăzi, vineri, 17 iulie, sub Cod galben de instabilitate atmosferică, potrivit unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Atenționarea este valabilă în intervalul 12:00 – 21:00.
Meteorologii avertizează că în județ sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse se pot produce vijelii și căderi de grindină de mici, dar posibil și medii dimensiuni.
În perioade scurte de timp, cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar izolat pot depăși 30 l/mp, existând riscul producerii unor acumulări importante de apă.





