Intervenție dramatică pe munte! Turistă de 55 de ani, preluată de urgență cu elicopterul
Momente tensionate pe un traseu montan din județul Prahova, unde o turistă în vârstă de 55 de ani a fost salvată cu ajutorul elicopterului, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc în timpul unei drumeții spre Vârful Ciucaș.
Femeia a fost găsită de o echipă Salvamont Prahova – formația Cheia, aflată în patrulare în zonă. Potrivit salvatorilor montani, turista prezenta simptome severe, printre care stări de vomă, spasme și lipotimie, fiind incapabilă să își mai continue deplasarea.
Având în vedere gravitatea situației, Dispeceratul Salvamont Prahova a solicitat intervenția de urgență a elicopterului de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov pentru evacuarea rapidă a victimei.
Salvamontiștii și medicul SMURD i-au acordat femeii primul ajutor la fața locului, după care aceasta a fost preluată de elicopter și transportată la Spitalul Județean de Urgență Brașov pentru investigații și tratament de specialitate.
Intervenția rapidă a echipelor de salvare a fost esențială pentru ca turista să primească îngrijirile medicale necesare în cel mai scurt timp.






