Avertisment pentru populație: bubuituri și zgomote intense în mai multe zone din țară!
Locuitorii din întreaga țară ar putea auzi în perioada 28 aprilie – 4 mai 2026 zgomote puternice și posibile „boom-uri” sonice, ca urmare a unor zboruri de antrenament desfășurate de aeronave militare.
Forțele Aeriene Române, alături de aeronave ale Regatului Unit al Marii Britanii și ale Statelor Unite ale Americii, vor executa misiuni de pregătire la înălțimi mici, pe întreg teritoriul României.
Potrivit autorităților, exercițiile au rolul de a crește capacitatea de reacție a personalului aeronautic în situații diverse și de a consolida cooperarea dintre forțele aeriene aliate.
Zborurile vor fi efectuate cu respectarea strictă a măsurilor de siguranță aeriană, fiind luate în calcul și măsuri pentru reducerea impactului fonic asupra populației.
Cu toate acestea, în anumite zone, pot fi percepute zgomote intense specifice zborurilor la joasă altitudine, motiv pentru care populația este avertizată din timp.
Reprezentanții Forțelor Aeriene transmit că aceste activități sunt exerciții planificate, fără legătură cu situații de urgență, și fac parte din programele comune de pregătire militară.






