Cinci ore de luptă cu muntele și ceața! Două intervenții de salvare, în același timp!

Salvamontiștii din Neamț au avut o dimineață extrem de dificilă în zona superioară a Masivului Ceahlău. Două apeluri la 112, două operațiuni de salvare aproape simultane și aproape cinci ore de intervenție, în condiții extrem de grele.
Intervențiile s-au desfășurat în zona superioară a masivului, în Rezervația Științifică Ocolașul Mare, la altitudini de peste 1.700 de metri.
În primul caz, salvamontiștii au intervenit pentru o persoană care acuza probleme grave de sănătate.
Victima a fost recuperată și transportată până la locul în care a putut fi predată echipajului de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, pentru continuarea îngrijirilor medicale.
A doua intervenție a fost și mai dificilă. Mai multe persoane au ajuns rătăcite și blocate în zona pereților din Brâna Vestică.
Salvamontiștii au reușit să ajungă la acestea, să le extragă din zona periculoasă și să le coboare în siguranță până în zona potecii turistice care duce spre Cabana Dochia.
Cele două operațiuni au durat aproape cinci ore, iar misiunile au fost îngreunate considerabil de ceața densă care acoperă masivul la peste 1.700 de metri altitudine.
Din cauza condițiilor meteo, extracția aeriană nu a fost posibilă, astfel că salvamontiștii au fost nevoiți să intervină terestru. În final, ambele misiuni s-au încheiat cu bine, iar persoanele implicate au fost aduse în siguranță.





