Studenții anunță un protest de amploare în acest weekend
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România va protesta, sâmbătă, în Piața Victoriei, ca reacție la intenția Guvernului de reducere a bugetului Ministerului Educației și Cercetării pentru acest an „cu aproximativ 3 miliarde de lei”, „conform datelor apărute în spațiul public”.
„ANOSR face apel la studenţii din întreaga ţară, precum şi la întreaga comunitate din educaţie să se alăture manifestului organizat în data de 14 martie, începând cu ora 19:00 în Piaţa Victoriei, Bucureşti, pentru a transmite un mesaj ferm privind necesitatea acordării unei finanţări adecvate educaţiei.
Totodată, organizaţiile studenţeşti membre ANOSR vor anunţa în perioada următoare organizarea unor acţiuni similare şi în celelalte centre universitare din ţară, în semn de solidaritate a comunităţii studenţeşti”, informează ANOSR într-un comunicat.
Educaţia se confruntă cu o serie de măsuri de austeritate adoptate încă din anul precedent, care „au afectat în mod direct” drepturile şi condiţiile academice ale studenţilor, spun reprezentanții asociației.
„Printre acestea se numără limitarea reducerii de 90% la transportul feroviar doar pe ruta dintre domiciliu şi centru universitar, reducerea cu aproximativ 52% a fondului de burse şi protecţie socială, eliminarea posibilităţii studenţilor înmatriculaţi pe locuri cu taxă de a beneficia de burse, precum şi finanţarea burselor doar pe durata activităţilor didactice, şi nu pe întregul an calendaristic, măsuri care cresc presiunea financiară asupra studenţilor şi afectează accesul echitabil la studii universitare”, susţin reprezentanţii ANOSR.
Totodată, afirmă ANOSR, măsurile de reducere a finanţării şi politicile de austeritate implementate au generat dificultăţi suplimentare pentru elevi, studenţi şi cadre didactice, amplificând problemele structurale existente şi punând în pericol capacitatea sistemului educaţional de a oferi condiţii adecvate pentru desfăşurarea procesului didactic.






