Relatările venite din mediul rural au mereu un aer aparte – mai ales atunci când liniștea nopții ascunde lucruri greu de explicat. Ceea ce urmează este mărturia unui tânăr din Gorj, trimisă către pagina „Cronici Paranormale”, o întâmplare petrecută chiar în a doua zi de Paști, în primăvara anului 2023.
O vizită aparent banală la cimitir, pentru aprinderea unor lumânări, s-a transformat într-o experiență care le-a dat fiori reci celor prezenți și pe care nu au mai putut să o uite niciodată…
Redăm mai jos întreaga povestire:
„Fantoma copilașului din cimitir – 2023, Gorj
A doua întâmplare a avut loc în primăvara anului 2023, a doua zi de Paști. Am venit la iubita mea acasă, am făcut un grătar, am stat la povești, ca după sărbători. Pe seară, când s-a mai potolit lumea și s-a lăsat liniștea, mi-a zis dacă merg cu ea la cimitir să aprindă și ea o lumânare la rudele ei decedate: bunici, străbunici. Am zis că merg.
A venit și verișoara ei, mai mică, care a zis că vrea și ea să meargă cu noi. Se înserase bine afară, era în jur de 9 ceasul. În sat era liniște, doar câte un câine mai lătra de prin curți. Am luat lumânările și bricheta și am plecat.
Când am ajuns la cimitir, era frig din ăla de primăvară, de seara, și mirosea a pământ ud și a flori. În cimitir era beznă pe alocuri, doar câte o luminiță de la lumânări pe la alte morminte, de parcă pâlpâia ceva prin întuneric. Am mers printre cruci, iar ele știau exact pe unde să o ia, la cine să pună.
Au aprins la bunici, la străbunici, au pus lumânări, au mai făcut câte un semn al crucii și au mai stat câteva secunde la fiecare. Eu mergeam după ele și mă uitam în jur, că nu prea îmi place cimitirul noaptea, sincer.
Când au ajuns la ultimul mormânt, mi-au zis că acolo e un copil mic, de vreo un an, decedat… rudă mai îndepărtată. Iubita mea a zis să-i aprindă și lui o lumânare, să nu-l lase așa.
Eu am rămas puțin mai în spate, lângă alee, și le-am așteptat. Ele două s-au dus mai aproape de mormânt. Lângă mormânt era un gard, iar gardul era împânzit de mărăcini. Era întuneric, și mărăcinii ăia făceau umbre urâte, de parcă se mișcau singuri.
Au trecut câteva secunde și, dintr-odată, le văd pe amândouă rupând-o la fugă pe lângă mine. Nici nu s-au uitat. Nu s-au oprit până nu au ajuns la stradă. Eu după ele, strigam să mă aștepte, că nu înțelegeam ce s-a întâmplat.
Când s-au mai liniștit, mi-au povestit. Au zis că, exact când s-a aplecat una dintre ele să pună lumânarea la copil, lângă gardul cu mărăcini s-a mișcat ceva. Și în același timp au auzit tare și clar o voce de copil… chicotind, ca un râs mic, și apoi strigând: „Mama!”
Au zis că au înghețat pe loc o fracțiune de secundă, după care una a aruncat lumânarea și tot ce avea în mână și au rupt-o la fugă, fără să mai stea pe gânduri”.
