News

Spectacol și tradiții de Paște la Polovragi: evenimente speciale în a doua zi de sărbătoare

Comunitatea din Polovragi pregătește un program bogat de evenimente pentru a doua zi de Paște, luni, 13 aprilie, invitând localnicii și turiștii să se bucure de tradiții, spectacol și voie bună.

Sub titlul „Pașii Învierii: Între Scenă și Cer”, copiii din localitate vor urca pe scenă, începând cu ora 18:00, la Căminul Cultural Polovragi, într-un spectacol plin de emoție și autenticitate. Publicul va avea parte de momente de teatru, canto și dans popular, dar și de surprize pregătite special pentru această ocazie.

Distracția începe însă mai devreme, de la ora 17:00, cu un inedit concurs de ciocnit ouă de gâscă, organizat în parcarea din curtea școlii. În cazul în care vremea nu va permite desfășurarea în aer liber, evenimentul va fi mutat în sala de nunți a Căminului Cultural.

Sărbătoarea continuă și pe parcursul serii, când, atât în prima, cât și în a doua zi de Paște, este organizat un disco-bal, începând cu ora 21:00, în sala de nunți, unde atmosfera va fi întreținută de DJ Florin Mogoșan.

Organizatorii îi așteaptă pe toți cei dornici să trăiască tradițiile pascale într-un mod autentic și plin de energie, într-un eveniment dedicat comunității și bucuriei de a fi împreună.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button