Societate

Crede că la CE Oltenia “bate clopotul“ dinaintea închiderii companiei

Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, este convins că cel mai mare producător de energie pe cărbune din România, Complexul Oltenia, va mai avea activitate doar câteva luni.

Constantin Crețan afirmă că la Complexul Energetic Oltenia este liniștea “de dinainte de abate clopotul” . Afirmațiile președintelui Federației Naționale a Muncii vin în contextul în care, potrivit planului de restructurare, la 1 ianuarie 2026, toate grupurile pe lignit de la CE Oltenia vor intra în rezervă de capacitate. Constantin Crețan taxează lipsa de reacție a liderilor sindicali în fața planului de închidere a activității CEO.

„Este liniște, liniștea dinaintea bătăii clopotului pentru pomenirea Complexului Energetic Oltenia. Iar pentru această tăcere, liderii de sindicat sunt culpabili. Nu au nicio reacție față de dispariția complexului, închiderea capacităților sau pierderea locurilor de muncă. Ați văzut vreo demonstrație, vreo declarație publică în care să apere Complexul Energetic Oltenia? Sau viitorul energiei pe cărbune? Eu, nu. Și știți de ce? Pentru că liderii de sindicat au fost scoși la pensie pe grupe speciale, cu pensii de peste 10.000 de lei pe lună. Sunt legați de mâini și de picioare de sistem. Acum sunt ținuți în frâu de un Plaveti, care nu e în stare să termine niște zugrăveli, dar care a fost pus în frunte, pentru că a declarat public că termocentralele trebuie închise  și i-au dat flori pentru asta. Un om care stă într-o funcție ilegală. Comisia Europeană a transmis clar: actuala conducere a Complexului Energetic Oltenia este ilegală. Se vorbește despre schimbări în Consiliul de Supraveghere și, posibil, și în Directorat. Dar ce schimbări? Tot oameni puși de PNL? Uitați-vă la cine sunt: copiii unor influenți din județul Gorj, oameni cu carnete de partid, puși acolo prin trafic de influență. Chiar și USR a fost reprezentat în Consiliul de Supraveghere. Asta arată totul. Unde există o pradă, vin hienele. După hienă, vin și alți prădători. Își împart puterea, se luptă pentru ea, în timp ce România este adusă în incapacitate de plată”, spune liderul FNM.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button