News

Șofer „viteaz”, pus la punct de polițiști! A fost prins după o urmărire pe DN 67 și lăsat fără permis aproape un an! FOTO

Când te crezi invincibil pe șosele și ai impresia că ți-ai cumpărat strada, polițiștii te readuc rapid cu picioarele pe pământ. Este cazul unui șofer din Râmnicu Vâlcea care, după ce a comis mai multe contravenții grave în trafic, a încercat să scape de echipajul de la Rutieră.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, 25 octombrie 2025, în jurul orei 21:00, pe DN 67, în localitatea Căzănești, când polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au depistat un autoturism care circula cu 103 km/h într-o zonă unde limita legală era de 50 km/h.

Deși agenții i-au făcut semn să oprească, conducătorul auto a ignorat indicațiile și și-a continuat deplasarea, încălcând marcajul longitudinal continuu, efectuând o depășire neregulamentară și pătrunzând pe contrasens.

După o scurtă urmărire, polițiștii au reușit să-l oprească, identificând la volan un bărbat de 44 de ani, din Râmnicu Vâlcea. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat — suficient cât să-i agraveze situația.

Pentru abaterile comise, bărbatul a fost sancționat cu o amendă uriașă de 8.100 de lei, iar polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă cumulată de 330 de zile.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button