Un cunoscut artist a pus bazele unei afaceri, împreună cu fiul său
Jean de la Craiova s-a reprofilat de curând, asta pentru că a trecut de la muzică la afaceri. Artistul spune că și-a dorit de ceva timp să facă această schimbare și că la îndemnul fiului lui, au decis să facă o investiție importantă, care s-a dovedit a fi profitabilă.
Jean de la Craiova, convins de fiul său, a decis să intre și în afaceri. Artistul recunoaște că este la început de drum în acest domeniu și că nu știe prea bine cum stau lucrurile, dar mâna lui dreaptă este fiul, cel care se ocupă îndeaproape de afacerea cu bere, pe care au deschis-o de curând.
Artistul a povestit că a durat ceva până când a putut să deschidă afacerea de bere, asta pentru că el și fiul lui au așteptat să fie gata formalitățile legate de franciză și că sunt încântați de investiția făcută, care nu este deloc de neglijat.
„Am stat mult după o franciză din Austria, de la o bere mare, renumită în lume și mulțumesc că am reușit să iau franciza. Am deschis fabrica aici, după cum vedeți. Astăzi este prima zi. Am și clienți, clienții sunt veniți așa spontan, nu sunt invitați. Ca bănuți, costă mult, dar mulțumesc că am terminat”, a declarat Jean de la Craiova, la Xtra Night Show.