Singura elevă din Gorj cu media perfectă la Bacalaureat, celebrată la Palatul Parlamentului

Gorjul a avut un reprezentant de excepție la Gala Performanței Elevilor de Nota 10 „Excelența în educație”, eveniment organizat miercuri, 26 august, la Palatul Parlamentului. Mihaela Coravu, absolventa Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a fost printre elevii premiați pentru rezultatul remarcabil obținut la Bacalaureatul din acest an, fiind singura elevă din județ care a încheiat examenul cu media 10.
Gala, ajunsă la cea de-a treia ediție, a fost organizată de Senatul României, prin Comisia pentru Învățământ, Știință și Inovare, împreună cu Asociația Nutribalance Nature și a reunit peste 300 de participanți.
Au fost celebrați absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat în 2026, alături de profesori și familiile acestora.
Mihaela Coravu nu a putut ajunge personal la eveniment, însă Gorjul a fost reprezentat prin directorul Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, prof. Minodora Paliu-Murgan, care a participat în numele tinerei.
Reprezentanții colegiului au transmis un mesaj emoționant pentru absolventa care a reușit să obțină trei note de 10 la examenul maturității, subliniind că rezultatul este rodul mai multor ani de muncă, disciplină și perseverență.
„Felicitări din tot sufletul, Mihaela Coravu, pentru acest rezultat extraordinar, care nu înseamnă doar trei note perfecte la examenul maturității, ci încununează ani de muncă, disciplină, perseverență și sacrificii!”, au transmis reprezentanții CNET Târgu Jiu.
Evenimentul de la Palatul Parlamentului a inclus mai multe momente dedicate tinerilor performanți. Aceștia au vorbit despre experiența lor și despre drumul parcurs până la rezultatele de excepție, în cadrul momentului „Vocea care inspiră”.





