News

Sindicaliștii Sanitas, gata de grevă generală

Conducerea SANITAS a primit mandat să negocieze exceptarea Sănătăţii şi Asistenţei sociale de la tăierea cu 10% a fondului de salarii şi să blocheze orice măsuri care ar reduce veniturile angajaţilor. Sindicaliștii anunță că sunt gata de proteste.

Biroul Executiv al SANITAS a fost mandatat să continue discuţiile pentru exceptarea Sănătăţii şi Asistenţei sociale de la măsura intenţionată de Guvern de a reduce cu 10% fondul de salarii şi pentru blocarea oricăror măsuri care ar conduce la pierderi de venituri pentru salariaţi.

De asemenea, reprezentanţii SANITAS au fost mandataţi să înceapă pregătirile pentru greva generală, în cazul în care obiectivele nu vor fi asumate.

„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS s-a întrunit astăzi, 2 februarie 2026, pentru a analiza contextul politic şi economic actual, precum şi impactul măsurilor de austeritate anunţate asupra sistemelor publice de Sănătate şi de Asistenţă socială. În urma dezbaterilor, membrii Consiliului Naţional au evaluat efectele directe şi indirecte ale reducerilor bugetare propuse, concluzionând că acestea vor afecta grav funcţionarea unităţilor sanitare şi de asistenţă socială, calitatea serviciilor oferite populaţiei şi, în mod direct, veniturile angajaţilor din aceste sectoare esenţiale”, a transmis, luni seară, SANITAS, într-un comunicat de presă.

Totodată, membrii Consiliului Naţional SANITAS au analizat opţiunile de acţiune sindicală exprimate de membrii de sindicat prin votul intern de săptămâna trecută şi au luat act de faptul că majoritatea covârşitoare s-a pronunţat pentru declanşarea grevei generale, în situaţia în care revendicările federaţiei nu vor fi soluţionate.

„În acest context, Consiliul Naţional a mandatat Biroul Executiv al Federaţiei SANITAS să întreprindă toate demersurile necesare pentru exceptarea Sănătăţii şi Asistenţei sociale de la măsura intenţionată de guvernul Bolojan de a reduce cu 10% fondul de salarii şi pentru blocarea oricăror măsuri care ar conduce la pierderi de venituri pentru salariaţi”, anunţă reprezentanţii SANITAS.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button