Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Florian Ișfan, tânărul afacerist din Rovinari, care și-a pierdut viața, săptămâna trecută, la vârsta de numai 32 de ani, va fi adus acasă. Mâine, acesta urmează să părăsească Germania, țara unde și-a găsit sfârșitul.
„Dragi prieteni și cunoștințe, vreau să vă anunț cu durere în suflet că mâine de la orele 10 aproximativ, cine dorește să își ia un ultim rămas bun de la finul nostru Isfan Dumitru-Florian o să facem un ultim popas înainte de a pleca spre casă, în România. La adresa Werner-Heisenberg-strasse Nr. 2 Neu-Isenburg”, au anunțat prietenii și rudele lui Florian Ișfan, pe Facebook.
Pe 9 mai, tânărul afacerist Florian Ișfan a decedat într-un mod bizar. Acesta se afla în Germania, unde, împreună cu o rudă apropiată, efectua mici reparații la o mașină. Autovehiculul fusese suspendat, iar Florian se afla sub acesta. Din păcate, la un moment dat, mașina a căzut de pe suportul cu care fusese ridicată și l-a strivit pe bărbat. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Florian Ișfan deținea în Rovinari o fabrică de pahare din carton, o fabrică de mobilă și două magazine de cartier. Prietenii și apropiații săi au fost profund șocați de vestea morții sale. Acesta era căsătorit și avea doi copii.