Șef din poliție, beat criță la volan, a făcut zob trei mașini!

Trei mașini au fost distruse seara trecută lângă Gara Pitești după ce un șef din Poliția Argeș s-a urcat beat criță la volan și a provocat un accident. Din primele informații, se pare că polițistul ar fi plecat spre centrul orașului, dar în zona gării a pierdut controlul volanului și a lovit puternic două mașini parcate. Din fericire, în urma evenimentului, nimeni nu a fost rănit.
Polițistul avea o alcoolemie peste limita în aerul expirat. Ulterior, polițistul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei din sânge.
De asemenea, colegii polițistului vinovat au deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, în urma căruia se vor stabili cauzele exacte ale accidentului.





