Se va opri lucrul în CE Oltenia? Lider: Amintesc episodul din 2019
Este tensiune în cadrul Complexului Energetic Oltenia după ce, în ultimele zile, au apărut două drafturi ale noi legi a pensiilor.
Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare și după ce va intra în vigoare noua lege a pensiilor, însă nu vor mai ieși la 52, ci la 55 de ani, potrivit ultimului draft al actului normativ. Personalul TESA din Complexul Energetic Oltenia este exclus de la condițiile speciale de muncă. Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, avertizează că este posibil să se ajungă la încetarea lucrului, dacă angajaților le sunt tăiate beneficiile Legii nr.197/2021. “Până la urmă, această situație nu va putea fi gestionată de nimeni. Vor exista riscuri, vor exista nemulțumiri. Reamintesc guvernanților României episodul 2019, când ministrul Energiei de la acea vreme, după 4 zile și-a mișcat fundul de pe scaun și a venit în județul Gorj, trimis de premierul de la acea dată, pentru că situația devenise grea pentru sistemul energetic naţional, existând riscul opririi întregii energii pe bază de cărbune către Complexul Energetic Oltenia. Sper ca guvernanții să aibă înțelepciunea să realizeze situația în care se află sistemul energetic naţional. Cred că un impas, un lucru care ne-ar putea pune în dificultate pe noi, pe mineri și energeticieni, sigur se va răsfrânge asupra sistemului energetic naţional. Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu vor accepta această pierdere din legea actuală și vor aduce aminte guvernanților actuali episodul 2019. Nu aș putea eu să mă pronunț, dacă se pune problema unei greve generale, dar sunt convins că, atunci când vom ajunge în această etapă, vor fi urmați toți pașii legali pentru a trage semnalul de alarmă final guvernaţilor României”, a precizat liderul SMEO.