Societate

Se așteaptă la o campanie murdară. Primar: Văd că unii au început deja să abereze

Primarul Mădălin Ungureanu are șase contracandidaţi la fotoliul de primar al comunei Bălești.

Edilul social-democrat al comunei Bălești se așteaptă la o campanie electorală murdară pentru alegerile locale din 9 iunie. Mădălin Ungureanu afirmă că deja unii dintre contracandidații săi au început să abereze.

“N-am avut un candidat foarte valoros, de scos în evidență și cred că, nici în momentul ăsta, nu am un candidat care să spună ceva cetățenilor din comunitate. Sunt aceiași candidați, de fapt, foștii candidați care sunt și actualii candidați și nu am ce să văd în personalul nou pentru că mare parte din ei au făcut parte din consiliul local. Eu am avut parte și de campanii mizerabile și sunt obișnuit cu astfel de lucruri, nu am niciun fel de problemă. Văd că unii dintre candidați deja au început să abereze pe unele trusturi de mass-media, să vorbească lucruri care nu sunt la obiect și nu am niciun fel de emoție.

După cum au început să vorbească, nu m-aș mira să fie o campanie la fel de mizerabilă, cum au fost și până acum. Eu nu am niciun fel de emoție, sunt candidatul care am dovedit, în cele 2 mandate de primar pe care le-am obținut prin votul covârșitor al cetățenilor din comuna Bălești, că pot realiza lucruri mărețe în frumoasa noastră comună”, spune Mădălin Ungureanu.

Convins că va obține cel de-al treilea mandat.

Mădălin Ungureanu crede că va obține cel de-al treilea mandat de primar al comunei Bălești. Se bazează pe investițiile pe care le-a realizat în localitate, în ultimii 8 ani.

“Eu, Mădălin Ungureanu, fiind de 8 ani de zile, am dovedit comunității că se pot face multe lucruri, pentru că am luat comuna de la un nivel care a fost și, acum, putem vorbi de o comună care are peste 90% din utilitățile necesare. Și când spun asta, mă refer la apă în integralitate, canalizare, iată, mai avem 4 kilometri de rețea și vom finaliza și această utilitate pe care nu este ușor s-o implementezi, pentru că lucrările de canalizare sunt lucrări de infrastructură grea, apare imprevizibilul, pentru că vorbim de adâncimi foarte mari în subsol. Am făcut extinderi de gaze, am venit cu infrastructură de drumuri noi, avem în derulare lucrări de infrastructură de drumuri”, a conchis primarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button