News

Schimbări la Bacalaureat! Elevii vor susține o probă în plus

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a semnat ordinul care stabilește structura examenului de Bacalaureat din anul 2030, iar una dintre cele mai importante schimbări este introducerea unei noi probe scrise obligatorii.

Noua testare, denumită proba F, va evalua competențele de bază ale elevilor pe profilul opus celui studiat în liceu. Astfel, elevii de la profilul real vor susține un examen din domeniul umanist, iar cei de la profilul umanist vor fi testați la discipline din sfera științelor reale.

Conform noilor reguli, elevii de la profilul real vor putea alege pentru această probă între Istorie, Geografie, Discipline socio-umane sau Religie. Cei de la profilul umanist vor opta pentru Matematică, Fizică, Chimie ori Biologie. În cazul filierelor tehnologice și vocaționale, materia va fi aleasă astfel încât să completeze profilul urmat și disciplinele susținute la celelalte probe.

O altă modificare majoră vizează limbile străine. Dacă în prezent absolvenții sunt evaluați la o singură limbă modernă, din 2030 aceștia vor trebui să demonstreze competențe la două limbi străine, în cadrul probei B.

Potrivit ordinului, mai multe evaluări nu vor mai avea loc în perioada clasică a examenului de vară. Probele de competențe lingvistice, competențele digitale și noua probă F vor fi susținute pe parcursul anului școlar, conform prevederilor noii legislații din educație.

Examenul la Limba și literatura română rămâne obligatoriu pentru toți elevii, iar structura probelor scrise principale va continua să fie diferențiată în funcție de profil și specializare. Elevii vor avea în continuare probe adaptate domeniului studiat, dar și posibilitatea de a alege anumite discipline în funcție de parcursul lor educațional.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button