
Un bărbat din Târgu Jiu a fost prins de polițiști în toiul nopții, în timp ce conducea băut, având o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Incidentul s-a petrecut pe strada 23 August, iar șoferul, în vârstă de 43 de ani, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
“În noaptea de 7 spre 8 octombrie 2025, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, au identificat în trafic un bărbat, de 43 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada 23 August, din localitate, având o concentrație de 1,07 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de o persoană care se află sub influența alcoolului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





