Scene incredibile pe o autostradă! O șoferiță aflată la volanul unei Tesla a fost filmată dormind, în timp ce mașina rula cu peste 100 km/h

Poliția canadiană a deschis o anchetă după apariția unor imagini șocante surprinse pe o autostradă din Columbia Britanică. O mașină Tesla, în care se aflau doi copii, a fost filmată circulând cu peste 100 de kilometri pe oră, în timp ce femeia aflată la volan părea să doarmă.
Incidentul a avut loc pe șoseaua dintre localitățile Golden și Revelstoke, din Canada. Un alt participant la trafic, care a depășit autoturismul, a rămas fără cuvinte când a observat că șoferița nu ținea mâinile pe volan și părea complet adormită.
Potrivit presei italiene, femeia purta ochelari de soare și nu părea atentă la trafic. Ceea ce a stârnit însă cea mai mare îngrijorare a fost faptul că în autoturism se aflau și doi copii, care păreau, la rândul lor, să doarmă.
Martorul a scos imediat telefonul mobil și a filmat întreaga scenă, iar imaginile au fost distribuite ulterior pe rețelele sociale, unde au devenit virale în scurt timp.
Autoritățile canadiene au demarat verificări pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs incidentul și dacă au fost încălcate normele de circulație.
Sistemele de asistență și funcțiile autonome ale automobilelor moderne pot prelua anumite sarcini de conducere, însă șoferii au obligația legală de a rămâne atenți și pregătiți să intervină în orice moment. Ancheta este în desfășurare.





