NewsTrebuie să vezi asta!

Scandalul copacilor tăiați din Parcul Central Târgu Jiu ia amploare! Vezi ce a transmis Prefectura Gorj

Subiectul tăierii arborilor din Parcul Central din Târgu Jiu, aflat în zona protejată a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, continuă să stârnească reacții și controverse.

Instituția Prefectului – Județul Gorj a transmis că, la solicitarea prefectului Șerban Predescu, pe 9 martie 2026 a fost organizată o ședință tehnică la care au participat reprezentanți ai mai multor instituții: Primăria Târgu Jiu, Direcția Județeană de Mediu Gorj, Garda de Mediu Gorj, Direcția Silvică Gorj, Ocolul Silvic Târgu Jiu, Garda Forestieră și Direcția de Cultură Gorj.

Discuțiile au vizat lucrările de amenajare peisagistică a Grădinii Publice din perimetrul protejat al Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”. Proiectul este executat de societatea SC East Coast Construction and Remodeling SRL, căreia i-a fost predat amplasamentul pentru realizarea lucrărilor.

Potrivit informațiilor transmise de Prefectură, în data de 10 martie 2026, reprezentanții firmei au depus o solicitare pentru obținerea avizului de tăiere a arborilor, în baza prevederilor Legii 24/2007 privind administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.

Conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Mediu Gorj, solicitarea urmează să fie aprobată pentru arborii care vor fi tăiați în cadrul proiectului.

În același timp, autoritățile au anunțat Garda de Mediu care va analiza situația arborilor care au fost deja tăiați înainte de depunerea solicitării pentru aviz, pentru a stabili dacă au fost respectate prevederile legale și dacă se impun sancțiuni.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button