NewsȘtiri

Scandal violent la Rovinari: bărbatul care și-a amenințat fosta parteneră a spart geamurile în sediul Poliției


Un bărbat din Gorj a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, fiind acuzat că și-ar fi amenințat cu moartea fosta parteneră și familia acesteia, chiar într-un magazin din Rovinari. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi încălcat și un ordin de protecție provizoriu, iar ulterior ar fi provocat distrugeri în sediul Poliției. Inculpatul se află în prezent în arest preventiv, iar dosarul a fost trimis spre soluționare instanței.

“Biroul de informare publică și relații cu presa, din cadrul Parchetului de pe Lângă judecătoria Tg-Jiu, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 09.03.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.A.C., aflat sub măsura preventivă a arestului preventiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare în formă continuată, prev. de art. 206 alin. 1 Cod Penal (două acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. și art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 Cod Penal, încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 5 alin. 1, faptă prev. și ped. de art. 18 alin. 2 din Legea 26/2024, cu aplicarea art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 Cod Penal și distrugere, prev. de 253 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Cod Penal.

In fapt, s-a reținut că, în data de 14.02.2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în jurul orei 10:30, în timp ce se aflau în incinta unui magazin de pe raza orașului Rovinari, jud. Gorj, inculpatul P.A.C. a amenințat-o în mod direct pe persoana vătămată M.C. cu acte de violență, în sensul că i-a spus că îi va omori atât pe ea, cât și pe familia acesteia, iar în aceeași zi, în jurul orei 13:16, în timp ce se afla tot în incinta magazinului respectiv, inculpatul P.A.C., prin intermediul unor martori, a adresat din nou amenintări cu acte de violență persoanei vătămate M.C., spunându-i că o va omori.

De asemenea, în data de 14.02.2026, în timp ce se afla în sediul Poliției Oraşului Rovinari, inculpatul P.A.C. a refuzat montarea unui sistem electronic de supraveghere, cu ocazia punerii în executare a ordinului de protecție provizoriu, emis de același organ de poliție.

Totodată, din probatoriul administrat s-a reținut că, în data de 14.02.2026. în jurul orei 21:00, în timp ce se afla în sediul Poliției Oraşului Rovinari, după ce i-au fost aplicate cătuşele, fiind reținut pentru o perioadă de 24 de ore în cadrul unui dosar penal și, în timp ce era condus de către lucrătorii de jandarmerie din cadrul I.J.J Gorj către autospeciala de poliție, pe holul poliției, la etajul 2, inculpatul P.A.C. a lovit cu intenție directă, în partea superioară, geamul de la ușa de acces în biroul nr.3, amplasată la etajul 2, pe care l-a spart.

La data de 14.02.2026, s-a dispus măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 de ore, față de suspectul P.A.C., iar la data de 15.02.2026, Judecătoria Târgu Jiu a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, fiind dispusă măsura arestării preventive față de inculpatul P.A.C.

Menționăm că rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Târgu Jiu.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale. Trimiterea rechizitoriului la instanța de judecată nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. 

 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button