Sârbii vor cărbunele de la CE Oltenia. Noi discuții
Sârbii insistă la conducerea Complexului Energetic Oltenia să încheie un contract pentru achiziția de cărbune din carierele companiei.

Potrivit președintelui Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, susține că aproximativ 3000 de locuri de muncă s-ar salva, dacă șefii CE Oltenia ar fi de acord să parafeze contractul cu sârbii. Liderul sindical acuză, însă, că administrația CEO ar invoca tot felul motive pentru a nu face afacerea. Un reprezentant al Serbiei va veni, în această săptămână, la Complexul Oltenia pentru noi discuții cu șefii companiei.
„Cei din Serbia au fost foarte hotărâți să ia cantități de cărbune de la noi. Chiar vreau să ajungă și la 2 milioane de tone de cărbune. Dar conducerea Complexului Energetic Oltenia, pe diferite motive, întârzie să discute și să negocieze cu partea sârbă care a acceptat deja un preț înaintat de ei, dar au mai pus și alte condiții.E penibil ca tu, conducere în directoratul Complexului Energetic Oltenia, să spui părții sârbe că granulația și sortul trebuie să-l facă sârbii, cantitatea de cărbune sau încărcările din depozitele noastre să se facă tot de către ei. Deci, găsesc niște motive care încurcă partea sârbă pentru a încheia un contract și gândiți-vă că era vorba de cel puțin 2.500 – 3.000 de locuri de muncă salvate. Bazinul Motru nu putea să asigure un milion de tone de cărbune. Poate că încă un milion de tone de cărbune ne orientam și către alte zone miniere. Dar nu știu, ca să stai la conducerea Complexului Energetic Oltenia, să primești sute de milioane salariu și să nu eficientizezi Complexul Energetic Oltenia și să dorești doar închiderea și disponibilizare de personal, mi se pare prea mult pentru această conducere, care este ilegală în fruntea Complexului Energetic Oltenia. Sârbii pot să ia cărbune de oriunde din Complexul Energetic Oltenia. Un exemplu, unde există puncte de încărcare. Există la Rovinari, există la Peșteana, există la Jilț puncte de încărcare. Dar se pare că politica lui Plaveti și a lui Trufelea este de a închide și de a trimite oamenii acasă și a închide cât mai repede capacitățile.Deci, prețul este foarte, foarte bun, din punctul meu de vedere. Este seriozitate din partea celor din Serbia, pentru că a venit prin intermediul Guvernului sârb și ar fi o gură de oxigen pentru tot ceea ce se întâmplă în Complexul Energetic Oltenia, pentru faptul că salvăm toate locurile de muncă, nu se mai pune problema ca acești determinați să plece acasă și am putea avea continuitate și să vindem cărbune în continuare”, afirmă liderul FNM.





