Știri

Sală de sport în comuna Bumbești-Pițic

Au început lucrările la sala de sport din localitatea Bumbești-Pițic. Proiectul va fi realizat din fondurile Companiei Naţionale de Investiţii(CNI), valoarea acestuia fiind de 6,5 milioane de lei. Sala de sport va avea un teren de baschet, un teren de tenis, volei, o tribună cu 100 de locuri, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare. Lucrările de racordare la utilități vor fi finanțate și realizate de primărie.

,,Dorim să vă aducem la cunoştinţă că au fost demarate lucrările la Sala de sport din localitate. Este o investiţie deosebită pentru comuna noastră, fiind un proiect foarte ambiţios, aprobat şi realizat prin fondurile Companiei Naţionale de Investiţii(CNI), firma care se va ocupa de executarea lucrărilor, fiind desemnată prin licitaţie organizată la nivelul acestei Companii de Investiţii. Adresăm pe acestă cale mulţumiri întregii echipe a instituţiei noastre care a depus eforturi susţinute pentru realizarea acestui proiect, în frunte cu doamna primar, şi urăm succes în activitate celor implicaţi în executarea lucrărilor”, au anunțat reprezentanții primăriei Bumbești-Pițic.

 

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button