News

S-au luat la bătaie în fața spitalului!

Scene violente s-au petrecut în plină zi, în fața Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Sectorul 4 al Capitalei, unde doi bărbați s-au luat la bătaie după ce s-au întâlnit întâmplător și au reluat un conflict mai vechi.

Incidentul a avut loc în data de 5 februarie 2026, în jurul orei 13:00, moment în care polițiștii Secției 15 Poliție au fost sesizați prin apel 112 cu privire la agresarea unui bărbat, chiar la ieșirea din unitatea medicală.

La fața locului au intervenit rapid echipaje din cadrul Secțiilor 15, 16 și 26 Poliție, care au constatat că sesizarea se confirmă. Victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani, prezenta urme vizibile de violență, respectiv o plagă la nivelul mâinii și mai multe leziuni la nivelul feței. Potrivit cadrelor medicale, rănile nu i-au pus viața în pericol.

Din primele verificări a reieșit că agresiunea a avut loc pe fondul unui conflict anterior dintre victimă și doi bărbați. În timpul altercației, unul dintre agresori ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător, cu care i-a provocat victimei o leziune la mână.

Cei doi suspecți, cu vârste de 39 și 42 de ani, au fost identificați la scurt timp de polițiști și conduși la sediul Secției 15 pentru audieri. În urma administrării probatoriului, față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților cu propuneri legale.

Deși persoana vătămată a depus inițial plângere, aceasta a fost ulterior retrasă. Cu toate acestea, cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, a transmis Poliția Capitalei.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button