News

S-a confirmat! Artistul din Gorj și soția sa au divorțat. Zvonurile despre problemele din căsnicie s-au dovedit reale

În urmă cu doar câteva zile, vă anunțam primele semne că mariajul unuia dintre cei mai cunoscuți artiști din Gorj nu mai este la fel de solid ca altădată. La acel moment, informațiile păreau doar speculații pentru mulți, însă realitatea a ieșit acum la iveală.

Potrivit presei mondene, cântărețul de muzică populară Valentin Sanfira din Gorj și soția sa, artista Codruța Filip, au divorțat oficial, după o perioadă tensionată care ar fi început în timpul participării acesteia la show-ul „Desafío: Aventura”. 

Despărțirea vine după săptămâni în care cei doi au fost văzuți tot mai rar împreună, iar declarațiile lor publice au devenit tot mai rezervate. În trecut, chiar ei recunoșteau că distanța și lipsa comunicării au pus presiune pe relație, mai ales în perioada filmărilor, când nu au putut lua legătura unul cu celălalt. 

După oficializarea divorțului, Codruța Filip a făcut primele declarații despre despărțire, confirmând că relația lor nu mai funcționa de ceva timp, iar decizia a fost luată de comun acord, pentru a evita conflicte și tensiuni prelungite.

“Da, ne-am despărțit la începutul anului. Am decis că este cel mai bine să mergem pe drumuri separate. Nu mai formăm un cuplu, tot ce pot să spun este că mergem mai departe, cu respect reciproc unul față de celălalt. Nu vom mai merge la evenimente împreună, fiecare este pe nișa lui și suntem ok așa. Viața merge mai departe, cu bune, cu rele, le luăm cum vin. Sigur că sunt momente dificile prin care fiecare trebuie să treacă, dar se întâmplă. Am hotărât de comun acord să o luăm pe căi separate, a declarat Codruța Filip pentru CANCAN.RO

Pentru fanii cuplului, vestea este una cu atât mai surprinzătoare cu cât, până nu demult, cei doi erau considerați unul dintre cele mai sudate cupluri din lumea muzicii populare.

Articolul publicat anterior despre „problemele din paradis” a stârnit atunci reacții împărțite. Mulți cititori au fost sceptici și au crezut că este vorba doar despre bârfe sau exagerări specifice presei mondene. Totuși, evoluția recentă a situației arată că indiciile apărute în spațiul public nu au fost deloc întâmplătoare.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button