News

Româncă dispărută în Italia, găsită după două zile de căutări. Unde a fost descoperită femeia de 45 de ani

O româncă în vârstă de 45 de ani, dată dispărută în Italia, a fost găsită în viață după două zile de căutări ample. Femeia a fost localizată în apropierea unui pasaj subteran, iar autoritățile au mobilizat importante forțe terestre, maritime și aeriene pentru a o găsi.


Femeia, identificată cu inițialele I.A.D., locuiește pe via Belgio, în localitatea Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, regiunea Marche. Soțul acesteia a alertat autoritățile după ce, în noaptea de marți spre miercuri, femeia a dispărut fără să transmită vreun mesaj.

În urma sesizării, Prefectura din Fermo a activat planul provincial pentru căutarea persoanelor dispărute, iar operațiunile au început în aceeași zi.

Cazul a fost tratat cu maximă seriozitate, mai ales că românca, mamă a unui fiu adolescent, se afla într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic și emoțional. Mai mult, aceasta mai fusese dată dispărută în luna martie. Atunci, după aproximativ o zi și o noapte de căutări, fusese găsită într-o hală, într-o stare de confuzie.

Pentru găsirea femeii au fost mobilizate numeroase echipe. La operațiune au participat pompieri, carabinieri, Garda de Coastă, Guardia di Finanza, polițiști locali, personal medical 118, voluntari ai Protecției Civile și membri ai organizației Croce Verde din Porto Sant’Elpidio.

Autoritățile au verificat plajele de la nord la sud, zonele izolate ale litoralului, dar și împrejurimile râurilor Tenna și Chienti. Căutările au continuat inclusiv pe timpul nopții.

Operațiunea s-a desfășurat și pe mare, cu ambarcațiuni ale autorității maritime din Porto San Giorgio, în timp ce din aer au fost folosite elicopterul Drago al pompierilor și mai multe drone. Echipe canine venite din Umbria au participat, de asemenea, la verificările terestre.

După două zile de căutări, femeia a fost în cele din urmă localizată în apropierea unui pasaj subteran de pe via Francia, în Porto Sant’Elpidio.

Din informațiile prezentate de presa italiană, pompierii aflați în teren, împreună cu unitățile canine, ar fi fost cei care au descoperit-o.

Din fericire, românca era conștientă și într-o stare bună de sănătate. Chiar și așa, aceasta a fost preluată de personalul medical al serviciului 118 pentru evaluare și îngrijiri.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button