News

O pacientă cu cancer terminal învinge statul


O pacientă cu cancer în stadiu avansat a reușit ceea ce părea imposibil: a obligat statul român, în instanță, să-i plătească tratamentul vital de 17.300 lei pe lună. Curtea de Apel Alba Iulia a decis că neadministrarea medicamentului ar însemna „pericol iminent pentru viață” și a stabilit că dreptul la viață nu poate fi blocat de birocrație sau de întârzierile Ministerului Sănătății, a transmis stiripesurse.ro. 

Judecătorii au decis în favoarea ei, stabilind că boala se află într-un stadiu critic, iar tratamentul trebuie început imediat: „Amânarea administrării medicamentului ar agrava masiv starea pacientei și ar expune-o unui risc major, având în vedere caracterul progresiv și invaziv al bolii”, se arată în motivarea Curții de Apel. Instanța a concluzionat că pacientei îi este amenințat un drept fundamental: „În acest caz, există un pericol iminent pentru viață”, subliniază documentul.Instanța a notat că medicamentul este recomandat în mod expres de medici, pe baza protocoalelor oncologice în vigoare.

Curtea a reținut și faptul că pacienta nu poate suporta cheltuiala lunară uriașă: „Costul de aproximativ 17.300 lei pe lună depășește cu mult posibilitățile financiare ale reclamantei”, iar lipsa tratamentului „ar conduce la agravarea ireversibilă a bolii”.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button