Vizita fostului ministru, taxată de prefectul de Gorj. “L-au plimbat ca pe urs pe acest Ivan”
Prefectul USR al județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, afirmă că fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a fost plimbat prin bazinul Rovinari “ca pe un urs”.

Criza energetică a deschis “robinetul” acuzațiilor între politicieni. Luni, fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a fost prezent la repornirea grupui 4 al Termocentralei Rovinari. USR a acuzat PSD că a închis 1600 MW pe cărbune. Social-democrații, la rândul lor, acuză PNL și USR pentru realizarea planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Prefectul Corneliu Răducan Morega, președintele USR Târgu-Jiu, afirmă că centralele pe cărbune ar fi putut fi salvate, dacă proiectul de lege făcut de deputatul Radu Miruță, care prevedea să nu mai fie închise capacități pe cărbune până nu se pune altceva în loc, ar fi fost votat în 2022.
„Știți ce mă surprinde pe mine cel mai mult? Această polaritate sau această dublă polaritate a foștilor miniștri PSD. PSD a închis 1.600 MW. Am văzut zilele acestea un circ ieftin, au ieșit, l-au plimbat ca pe urs pe acest Ivan, sau cum îl cheamă, fost ministru PSD al Energiei, nu știu de ce a venit în vizită la Rovinari. Din punctul nostru de vedere, situația este destul de simplă și situația se poate rezuma la un singur cuvânt, sau, mă rog, nu la un singur cuvânt, la o singură frază: Radu Miruță a făcut în 2022 un proiect de lege care, până acum, a zăcut în sertarele pesediștilor, pentru că, vezi Doamne, ei n-au priceput ce înseamnă nu închizi ceva până nupui altceva similar în loc.Acum, tot acest Grindeanu, care din punctul meu de vedere este cel mai antipesedist pesedist. Și Grindeanu să nu uităm că a reușit să aducă PSD-ul la un 10% și nu pot să-i doresc decât la multe reușite în această decădere a PSD-ului. Situația este extrem de simplă, am mai spus-o: nu închizi o unitate de producție până nu pui altceva în timp. Dar pesediștii au descoperit asta la Radu și duhul spirit al fostului lor lider, Victor Ponta, dotore Ponta, n-au fost în stare nici măcar să mute o virgulă din titulatura proiectului de lege. Deci situația e simplă: nu închizi până nu pui altceva în loc. Să ia legea lui Radu Miruță, s-o voteze și astfel vom vedea când nu vom mai fi în această criză energetică”, a conchis reprezentantul guvernului în teritoriu.





