Societate

Revine în FNME? Ce spune Mitrescu

Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, dă asigurări că organizația sindicală pe care o conduce nu va reveni în Federația Națională Mine Energie.

Constantin Mitrescu vine cu precizări după ce, în ultima perioadă, au apărut informații că Sindicatul Energia Rovinari ar putea reveni în Federația Națională Mine Energie. Liderul sindical susține că nu au avut niciun fel de discuții în acest sens. “Noi rămânem surprinși, când vedem că a redevenit un subiect aprins chestia asta cu revenirea, când nici măcar nu intenționăm, nici măcar nu am avut vreo discuție în privat cu federația sau în privat între noi, cei de la Energia, vizavi de acest subiect. Cine întemeiează articole sau chestii de astea, măcar să ne întrebe și pe noi. Nici nu ne-am gândit. Eu nu înțeleg de ce sunt subiecte de astea în presă care n-au niciun temei. Să stea liniștit Pârvulescu, că noi nu am intenționat și nu intenționăm să ne afiliem la FNME. De obicei, unde scuipăm nu lingem, că nu am plecat de acolo că a fost bun Pârvulescu, am avut divergențe. Deocamdată, nici nu ne-am gândit la afiliere, mai ales la FNME”, spune Constantin Mitrescu. Sindicatul Energia Rovinari riscă să nu mai poată participa la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă anul viitor, dacă nu se va afilia unei federații care are o reprezentativitate de 35% din numărul de angajați ai Complexului Energetic Oltenia.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button