EvenimentNews

Răzbunare ca-n filme la Rovinari! Femeie bătută de un puști pe holul blocului pentru că a ajutat justiția


Un conflict izbucnit pe holul unui bloc din Rovinari s-a încheiat cu violențe și reținerea unui tânăr de 18 ani. Acesta ar fi lovit o femeie de 47 de ani și este acuzat de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, fiind introdus în arest pentru 24 de ore.

“La data de 10 august 2025, polițiști din cadrul Poliției orașului Rovinari, au fost sesizați prin apel 112 de o femeie cu privire la faptul că sora sa ar fi fost agresată fizic de un bărbat.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieși că o femeie, de 47 de ani, din Rovinari, în timp ce se afla pe holul blocului în care locuia, ar fi avut un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cu un tânăr de 18 ani, din localitate, în urma căruia a fost lovită de către acesta, cu pumnul în zona feței.

În urma agresiunii, femeia a fost transportată la Spitalul Orășenesc Rovinari, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile Legii 26/2024, ocazie cu care nu a dorit parcurgerea formularului de evaluare a riscului, s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i pus la dispoziție formularul de cerere prevăzut la Anexa 2 a Legii 26/2024.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

La aceeași dată, polițiștii au continuat urmărirea penală faţă de tânărul de 18 ani, din Rovinari, pentru săvârşirea unei infracțiuni de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției și a unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, faţă de acesta fiind luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore și introducerea în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj” a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button