NewsȘtiri

Psiholog din Gorj, plasat sub control judiciar. Ce acuzații i se aduc

Noi evoluții în dosarul care a zguduit lumea psihologiei din România. Psihologul Ion Duvac, acuzat că și-ar fi hărțuit pacientele și că le-ar fi făcut propuneri cu caracter sexual, a fost plasat sub control judiciar, în urma unor noi percheziții desfășurate de polițiști în București.

Potrivit unor surse judiciare, măsura dispusă împotriva acestuia vine cu restricții severe. Pe durata controlului judiciar, Ion Duvac nu mai are voie să își exercite profesia de psiholog și îi este interzis să ia legătura cu pacientele clinicii sale.

Miercuri, anchetatorii au efectuat două noi percheziții în acest dosar, iar psihologul a fost găsit și dus la audieri. Decizia vine la câteva luni după ce Poliția Capitalei a anunțat deschiderea unei anchete în urma unor acuzații grave formulate de mai multe femei.

Conform informațiilor apărute în spațiul public, psihologul le-ar fi făcut unor paciente propuneri sexuale explicite și le-ar fi solicitat fotografii intime încă de la primele ședințe. În acest context, anchetatorii au lansat un apel către toate persoanele care consideră că au fost victime să depună plângeri.

Prin avocatul său, Ion Duvac respinge toate acuzațiile și susține că faptele reclamate nu sunt dovedite. Apărarea afirmă că este vorba despre acuzații referitoare la evenimente petrecute cu mai mulți ani în urmă.

În vârstă de 64 de ani, Ion Duvac are o carieră de peste 30 de ani în domeniul psihologiei și a activat de-a lungul timpului în instituții importante ale statului, inclusiv în cadrul Ministerului Apărării Naționale și al Serviciului de Informații Externe. În urma izbucnirii scandalului, acesta și-a dat demisia și din Comisia de Etică a Colegiului Psihologilor din România.

Ion Duvac este originar din comuna Runcu, județul Gorj. Ancheta continuă în acest caz.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button