Propune parlamentarilor PSD și PNL renegocierea planului de restructurare a CE Oltenia
Problema prelungirii vieții centralelor pe cărbune din cadrul Complexului Energetic Oltenia va fi abordată cu noul președinte al României, Nicușor Dan, la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului guvern.
Noul șef al statului a primit în campania electorală realizarea unui campion energetic național care să aibă în componență și cărbune în cazul în care va ajunge președintele României. Deputatul Radu Miruță afirmă că pentru a fi pusă în practică această promisiune trebuie să existe un acord politic între partidele care vor fi la guvernare. Parlamentarul de Gorj dă asigurări că USR va propune PSD și PNL renegocierea planului de restructurare, adoptarea legii care oprește închiderea capacităților pe cărbune până se pune altceva în loc și mersul la Bruxelles cu studiul de adecvanță al Transelectrica.
“Sunt în delegația care merge la consultări cu președintele la Palatul Cotroceni, unde va fi adusă în discuție și problema energiei din România, care are o singură posibilitate să fie menținută, în momentul de față, aceea a cărbunelui. Este o negociere între mai multe partide politice, fiecare vine pe masă cu puncte de pe agenda proprie și vedem cum vor fi armonizate în funcție și cu poziționarea celorlalte partide politice. Președintele a declarat oficială abordarea din zona de energie cu acel mix energetic, însă pentru ca toate lucrurile acestea să fie puse în practică trebuie să existe un acord politic între partidele care vor fi la guvernare, unde fiecare pot să impună niște puncte cu forța voturilor și a procentelor pe care le are în parlament. După discuțiile de astăzi cu președintele, echipe de lucru ale fiecărui partid politic se vor întâlni și vor încerca să găsească un punct de vedere comun pe aceste măsuri. Eu vă garantez că USR va propune PSD și PNL renegocierea planului de restructurare, adoptarea legii care nu are voie să închidă cărbunele până nu pune în loc altceva, și mergerea la Bruxelles cu această lege adoptată în parlament și cu planul de adecvanță al Transelectrica. Dacă PSD și PNL vor accepta acest punct de vedere, se va întâmpla, dacă nu, vedem la care dintre ele se mai renunță”, a precizat parlamentarul.