News

Programul băncilor de Anul Nou

În perioada Anului Nou, băncile din România vor funcționa după un program modificat.
Majoritatea sucursalelor vor fi închise pe 1 și 2 ianuarie, precum și pe 6 și 7 ianuarie.

Unitățile BCR și centrele de afaceri corporate vor fi închise pe 1-2 ianuarie și 6-7 ianuarie 2026. În zilele de 31 decembrie, programul cu publicul va fi redus, până la orele 14:00. Excepție fac unitățile din centrele comerciale precum Polus Cluj, IKEA Timișoara, Park Lake și Mall Băneasa din București, care vor funcționa conform programului magazinelor.

Prin aplicația George, clienții pot realiza majoritatea operațiunilor bancare, inclusiv deschiderea conturilor, verificarea soldurilor, transferuri interne și internaționale, plăți facturi sau utilități, managementul cardurilor, schimb valutar, accesarea creditelor și refinanțarea acestora, precum și achiziția de asigurări. ATM-urile și echipamentele Easy 24 Banking funcționează permanent, permițând depuneri și retrageri de numerar, plăți, transferuri și alte operațiuni, inclusiv în euro. Zonele Easy 24 Banking, automatizate complet, sunt disponibile 24/7 și permit efectuarea operațiunilor bancare fără intervenție umană.

Raiffeisen Bank anunță că pe 1 ianuarie, 2 ianuarie, 6 ianuarie și 7 ianuarie 2026 unitățile Raiffeisen Bank sunt închise, cu excepția unităților din centrele comerciale care au un program special.

În perioada Revelionului, unitățile BT vor funcționa după un program special:
30 Decembrie – program normal în toate unitățile BT.
31 Decembrie – până la ora 16:00 în toate unitățile.
1 Ianuarie – toate agențiile vor fi închise.
2 Ianuarie – între 12:00 și 18:00 în unitățile din centrele comerciale.
3-4 Ianuarie – program normal în toate unitățile BT din centrele comerciale.
5 Ianuarie – program normal în toate unitățile BT.
6-7 Ianuarie – între 12:00 și 18:00 ne găsești în unitățile din centrele comerciale.

Toate agențiile fizice ING vor fi închise pe 1 și 2 ianuarie. Pe 31 decembrie, unitățile vor avea program scurt, în general până în jurul orei 14:00. Cu toate acestea, clienții vor avea acces continuu la serviciile bancare prin aplicația mobilă ING, iar automatele de numerar vor funcționa normal, asigurând retrageri și alte operațiuni esențiale.

Banca Unicredit anunță că, în perioada 1-2 ianuarie și 6-7 ianuarie 2026, toate unitățile bancare vor fi închise. Pe 31 decembrie, băncile vor funcționa doar între orele 9:00 și 13:30, banca recomandând clienților să efectueze operațiunile importante înainte de sărbători.

CEC Bank anunță că angajații săi vor fi liberi în zilele de 1 și 2 ianuarie 2026, precum și pe 6 și 7 ianuarie 2026, urmând tradiția de a acorda personalului zile libere în sărbători.

CEC Bank a luat toate măsurile pentru ca, în zilele care sunt declarate nebancare, clienții să aibă acces la disponibilitățile și la serviciile bancare oricând, folosind platformele de Internet Banking și de Mobile Banking. De asemenea, rețeaua de ATM-uri și aparate multifuncționale (MFM-uri) pentru plăți va funcționa 24 de ore din 24.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button