Profesorii și elevii vor fi sancționați dacă sunt rasiști, antisemiți sau xenofobi

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat în consultare publică un proiect care introduce „Codul de Conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și negării Holocaustului” în învățământul preuniversitar.
Acest cod va fi aplicabil începând cu anul școlar 2025-2026 și are ca scop crearea unui mediu educațional în care nu există prejudecăți, intoleranță sau discursuri discriminatorii.
„Codul se aplică tuturor elevilor, cadrelor didactice, personalului auxiliar și administrativ, părinților, tutorilor legali, precum și oricărei persoane care interacționează cu unitățile de învățământ preuniversitar, inclusiv partenerilor educaționali. În unitățile de învățământ preuniversitar, personalul didactic și administrativ și elevii se vor delimita ferm și clar de manifestările xenofobe, instigatoare la ură și antisemite”, se arată în documentul citat de Profit.





